Viata e plina de surprize. Am o vecina ,e chinezoaica, foarte draguta, vecina perfecta,are un baietel mititel Jason ( nici nu stiu daca am scris bine)numai bun partener de joaca cu plozii mei.Vara cand iesim in curte ne lungim la vorba despre copii ,una alta. .Insa aveam o mica invidie pe vecina mea ,in ficare an le veneau parintii din China sa-i ajute cu bebelusul,acum cupilu' are 2 ani.Ea timp de 2 ani n-a stiut ce-s alea scutece, nedormit noaptea, n-a bocit ca mine de epuizare , nu si-a smuls parul din cap de frustrare...era mereu fresh si gata de dus la munca ( avea munca la office).Deci vecina mea aparea mereu la patru ace aranjata si parfumata si eu eram ca adunata de pe strada cu cearcanele pana-n brau, epuizata de un sugar mereu flamand si o zgatie geloasa.O admiram pe vecina dar aveam asa un cui in inima de ce nu am si eu norocul ei sa ma parintii aproape sa ma pot duce la munca sa scap de scutece biberoane si nopti albe. Ieri ma intalnesc cu vecina mea,a venit primavara si la noi, lumea incepe sa iasa din case din masini ...waw,toronto e totusi un oras populat,n-ai spune ,pe timp de iarna e Sahara in versiunea " cu zapada".Deci intru in vorba cu vecina si ...surpriza ,imi spune ca s-a lasat de munca ,vrea sa petreaca quality time cu Jason....si ochii incet incet s-au incetosat, o lacrima rebela pe fata, un suspin ...ma gandesc " Ce ai femeie, "...Mi-a marturisit ca luata de val cu munca si parintii mereu langa ea nici nu a vazut cand a crescut baiatul, nu stie cand i-a iesit primul dinte,nu l-a vazut facand primul pas..." primul" in toate apartin bunicilor.Doar bunicii au pe retina acele momente memorabile.Si eu am ramas pe ganduri si ma intreb de ce am invidiat-o eu toti astia doi ani .
